Hai la un curs neconvențional de scriere de proiecte

Centrele Locale / Grupurile Candidat se confruntă adesea cu lipsa de instrumente sau de resurse umane specializate în scrierea și implementarea unui proiect la nivel local care să susțină activitatea cercetășească.

Fie că este vorba despre un proiect local (OCF, Festivalul Luminii etc.) sau chiar campul de Centru Local, fie că este vorba despre activitatea recurentă (întâlniri de patrulă, hike-uri, întâlniri de unitate, ieșiri în natură sau chiar Marele Proiect al eXploratorilor etc.), venim către voi cu o oportunitate de formare, și mai ales cu garanția că proiectul la care lucrați este finanțabil.

Aceste demers face parte dintr-un proces de consultanță și dezvoltare organizațională de care beneficiem în cadrul programului În Stare de Bine, implementat de FDSC cu sprijinul Kaufland România.

Care sunt etapele?

  • Completați acest formular de înscriere cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de data de 10 martie 2021.
  • În perioada 4 – 17 martie vă oferim acces pentru parcurgerea unui modul online, care implică redactarea unui prim draft al propunerii de proiect pe baza unui model de care veți afla în cadrul cursului;
  • În perioada 18 – 20 martie, împreună cu specialiști din partea FDSC vom oferi feedback individual pe propunerea de proiect;
  • În data de 21 martie organizăm o întâlnire de clarificare a eventualelor întrebări și pentru a primi recomandări cu privire la apelurile de finanțare unde puteți depune cererea scrisă ;
  • Odată ce aveți acest schelet de proiect scris, îl veți putea aplica cu ușurință atunci când vedeți un apel de finanțare!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.