Noul sistem de formare, aprobat în Adunarea Generala, pilotat deja în 2019-2020 presupune atât module de elearning, formare față în față, cât și coaching individual, cu proiecte personale urmărite de coach și mentor, iar gama de domenii, 13 la număr (Primii pași în cercetășie, Pedagogie, Animație, Protecția Copilului, Practic în Natură, Dezvoltare Durabilă, Prim Ajutor, Diversitate, Spiritualitate, Comunicare, Leadership, MOVIS și Imagine și Reprezentare) în care participanții capătă experiență este mult mai vastă.
În continuare ne dorim să oferim suport în implementarea acestui program în cadrul Centrelor Locale și venim către voi cu o propunere de co-participare financiară care poate asigura formarea liderilor pe termen lung în cadrul organizației.
Am estimat cuantumul total / participant al întregii experiențe Woodbadge la 2500 lei, fără transport, costuri ce implică masă, cazare, pauze de cafea, materiale de curs pentru 15 zile de formare organizate în 4 întâlniri față în față. Costurile sunt estimate pentru cele 4 weekenduri de formare, 2 dintre ele fiind la cort.
Ne asumăm că 30% din costurile participanților vor fi acoperite de nivelul național, iar ceilalți 70% de către participant și Centrul Local din care provine. Recomandarea noastră este ca Centrul Local să acopere 50% din aceste costuri, iar participantul 20%, însă cuantumul exact poate fi decis de către Consiliul Centrului Local, împreună cu participantul, în funcție de bugetul local și individual.
Vă rugăm să luați în calcul că sumele menționate mai sus sunt estimative și că plata contribuției va fi realizată în mai multe tranșe, înainte de fiecare din cele 4 sesiuni de formare Woodbadge, odată cu confirmarea participării pentru următoarea etapă.
Pentru prima întâlnire Woodbadge, care se va desfășura în perioada 26-29 Mai 2022 contribuția de participare este estimată la 300 lei (masă, cazare (la cort), materiale și gustări). Mai multe detalii vor fi oferite pentru fiecare weekend în parte imediat ce detaliile organizatorice vor fi pregătite.
Dacă încă aveți întrebări, vă rugăm să ni le adresați prin e-mail la oana.mitrut@scout.ro sau andreea.flostoiu@scout.ro
Gata oricând!
Echipa Woodbadge România
Pingback: Înscriere program Woodbadge 2022-2023 - Formarea adultilor in cercetasie