Dragi Lideri,
A sosit momentul ca Woodbadge să își deschidă din nou porțile spre liderii organizației noastre, să ajutăm formarea liderilor autentici și integri și să creștem calitatea educației în cercetășie așa cum ne propunem prin Viziunea 2024.
La Adunarea Generală am votat Woodbadge ca singurul program de formare in ONCR începând cu 2025, a liderilor, care este recunoscut la nivelul global, în întreaga Organizație Mondială a Mișcării Scout (OMMS). Totuși, este mai mult decât training, Woodbadge reprezintă și un mijloc de validare a competențelor și recunoaștere a meritelor fiecărui lider și un program de dezvoltare personală în cercetășie, cu formare pe durata unui an.
Liderii care vor participa în acest program vor trece printr-un proces continuu de dezvoltare personală, desfășurat de-a lungul unui an de zile.
În cadrul acestei runde, ne bucurăm să mărim capacitatea de formare lansând 2 grupe de formare lideri Woodbadge – un moment propice de a verifica, în funcție de perioadele celor 2 programe, care este cel care se potrivește agendelor personale.
Program formare Woodbadge, lansare IUNIE 2023
17 – 20 iunie 2023 – Modul I
7 – 10 septembrie 2023- Modul II
7 – 10 decembrie 2023 – Modul III
23 – 25 februarie 2024 – Modul IV
Coordonator Cristina Farcaș
Program formare Woodbadge, lansare IUNIE 2023
8 – 11 iunie 2023- Modul I
31 august – 3 septembrie 2023- Modul II
30 noiembrie – 3 decembrie 2023- Modul III
23 – 25 februarie 2024- Modul IV
Coordonator Adriana Calotă
Ambele programe de formare vor îngloba o serie de modalități de dezvoltare și formare:
- cursuri online
- 4 traininguri față în față
- proiecte personale dezvoltând cele învățate anterior de către lideri la unitatea în care activează, și în Centrul Local din care provin cu sprijinul unui mentor,
- proces de dezvoltare personală alături de un coach
Programul Woodbadge urmărește dezvoltarea de competențe pe următoarele domenii:
- Pedagogie
- Animație
- Protecția Copilului
- Practic în Natură
- Dezvoltare Durabilă
- Prim Ajutor
- Diversitate & Incluziune
- Spiritualitate
- Comunicare
- Leadership
- MOVIS
- Primii pași în cercetășie
- Imagine și Reprezentare
Întregul proces este parcurs de către liderul participant alături de persoane resursă: facilitatori, traineri, un coach și un mentor. Pentru a fi alături de liderul participant și pentru a-l susține în desfășurarea proiectelor din Centrul Local, mentorul este un alt lider de la nivel local, un absolvent Woodbadge dacă este posibil. Mai multe detalii despre ce înseamnă mentorul și procesul de mentorat în procesul Woodbadge, puteți găsi aici.
Sistemul Woodbadge presupune un proces complex, care necesită atât implicarea activă a liderului participant, cât și a Centrului Local, prin conștientizarea faptului că este un proces transformațional, prin care liderul va aduce o serie de beneficii centrului din care provine, pe termen scurt, mediu și lung.
Avantajele Centrului Local, secundare participării liderului în programul Woodbage, sunt:
- Proiecte cercetășești de calitate, în unitate și în centrul Local, atât outdoor cât și indoor
- Sporirea motivației liderilor și implicit a gradului de retenție, prin intermediul sprijinirii accesului la formare profesională și personală
- Diversificarea activităților fiecărui Centru Local reprezentat, prin îmbunătățirea networking-ului dintre liderii organizației și Centrele Locale
- Liderii din Centrul Local vor lucra la un set de atitudini cercetășești în concordanță cu viziunea organizației, care vor fi propagate spre alți lideri din unitate și, bineînțeles, spre copii și tineri
- Liderii vor dobândi mult mai repede autonomia în activitatea lor, prin parcurgerea unui proces de învățare experiențială, sub ghidarea mentorului din Centrul Local de apartenență și a facilitatorilor Woodbadge
- Validarea calității experienței cercetășești oferite de liderul participant, la nivel național și internațional
Aceasta este invitația noastră la colaborare către voi, responsabilii de Centre Locale, membrii în consilii și șefi de centre. Știm că ne dorim cu toții o mai bună derulare a activităților cercetășești, că sperăm la creșterea calității programelor și că ne dorim ca fiecare lider să contribuie la generarea de impact în educația tinerilor. Pe deasupra, noi mai credem și că pentru asta e necesară o investiție pe termen lung în susținerea liderilor de unitate, pentru atingerea Viziunii 2024. Participarea liderilor la programul Woodbadge este una dintre abordările prin care un Centru Local poate susține acest demers – atât prin mentorat, cât și financiar. Așadar, sperăm să devenim parteneri în acest proces pe cât de complex, pe atât de minunat!
Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, ne bucurăm să primim mesajele voastre pe adresa de email: cristina.farcas@scout.ro și adriana.calota@scout.ro
O zi minunată din partea Echipei Woodbadge,
Cristina Farcaș și Adriana Calotă
Coordonatoare Woodbadge 2023-2024