Povestea Woodbadge

Formarea liderilor în cercetășie a pornit aproape deodată cu mișcarea scout în sine, fiind una din prioritățile educaționale ale Lordului Baden-Powell. Primele stagii de formare ale liderilor au avut loc in 1911 și 1912.

În urma acestor experiențe, în 1913, B.P. trasează liniile principale ale formării noilor lideri entuziaști, respectiv esența sistemului de formare Woodbadge, bazat atât pe teorie cât și pe practică în patrule.

După primul război mondial însă, acest model de formare este studiat și perfecționat, iar noile stagii au loc, începând cu 8 septembrie 1919, în Gilwell, un parc oferit cercetașilor din Marea Britanie, pentru a fi transformat în centru de programe scout și de formare a adultilor în cercetășie. În același an este publicată și cartea “Aids to Scoutmastership”, carte care devine material suport pentru formare.

De la început, calitatea conținutului, metodele interactive și personalitatea formatorilor, inclusiv a lui B.P. însuși, aduceau liderilor motivația și entuizasmul necesar cercetășiei de calitate, prin faptul că ei reușeau să înțeleagă ce înseamnă acel “spirit scout” greu de definit, însă molipsitor, atunci când îl trăiești pe pielea ta.

Lordul Baden-Powell nu era un mare fan al diplomelor și certificatelor, motiv pentru care, după finalizarea procesului de formare, fiecare lider primea, simbolic, două mărgele de lemn (eng. “beads”).

Primele două astfel de mărgele acordate făceau parte dintr-un șirag de mărgele sacru, al unui conducător de trib Zulu, pe care B.P. le gasise în timpul șederii lui în Zululand în 1888. Acest șirag era purtat de către șeful de trib în timpul ceremoniilor oficiale de stat, iar fiecare mărgea era făcută dintr-un tip special de lemn, respectiv “South African Acacia Yellow Wood”, lemn care are un miez moale, ceea ce permite cioplirea și perforarea mărgelelor la mijloc si formarea unui sirag din peste 1000 de mărgele de lemn. Simbolistica acestora a fost preluată de către liderul mișcării scout, care a înșirat două astfel de mărgele pe un șnur de piele și a denumit acest simbol ” The Woodbadge”.

Începând cu 1922, la stagiile din Gilwell au început să participe și delegați din alte țări, ducând mai departe modelul de formare Gilwell în organizațiile de cercetași de pretutindeni, acesta fiind un factor foarte important care a dus la păstrarea unității în cadrul mișcării scout. Totodată, Gilwell devine centru de formare cu dimensiune internațională, recunoaștere pe care o păstrează și în zilele noastre.

Primul curs de formare a echipei de formatori a fost dezvoltat în 1956 și a fost livrat cu succes, fiind preluat ulterior ca atare, sub denumirea “International Training the Team Course”, în fiecare organizație membră. În ciuda succesului inițial, odată cu trecerea timpului, creșterea numerică si diversificarea nevoilor de la nivel național, acest model unic nu mai reușește să facă față. Astfel, în 1961, se formează un Comitet de Training Mondial care decide standarde de calitate pentru numirea responsabililor naționali de formare și, în 1969, dă libertate organizațiilor de a-si alcătui propriile scheme de training, în concordanță cu nevoile lor, respectând modelul initial, și cu suportul unor echipe de training de la nivelul fiecărei Regiuni Scout.

Ulterior, acest sistem de la nivel mondial bazat pe o combinație între flexibilitate și unitate se dovedește a fi eficient, iar echipele de lucru dezvoltă manuale și ghiduri, precum “International Training Handbook”, “Adults in Scouting” (1993), din ce in ce mai complexe, cu rolul de sursa de informație și standard de calitate pentru lucrul în acest domeniu la nivelul fiecărei organizații naționale.

Astfel, începând cu 1993, partea de formare a adulților devine parte fundamentală a unui proces mai amplu de management al resurselor umane în cercetășie, iar începând cu Conferința Mondială din Curitiba din 2011, cadrul general Woodbadge este recomandat spre a fi folosit de către toate organizațiile membre, ca semn de unitate în cadrul OMMS.