Formarea Woodbadge a început

Între 11-14 octombrie a avut loc primul weekend de formare în cadrul proiectului pilot Woodbadge. Întâlnirea s-a dat la Nocrich, însă participanții au avut surpriza de a experimenta ce înseamnă cercetășia în munți, la refugiul Bâlea Tunel, timp de două zile. 17 formatori și 7 facilitatori au pornit în călătoria personală Woodbadge, formare care se va finaliza în martie 2019. 

Au fost zile pline de aventură și introspecție, în care ne-am uitat la felul în care noi, ca și lideri, trăim valorile cercetășești și le cultivăm în ceilalți. Ne-am provocat să încercăm lucruri noi și să ne cunoaștem mult mai bine. 

Un element important, care a fost introdus weekendul acesta, este procesul de mentorat. Acest proces vine în sprijinul liderilor și a formatorilor, în cazul de față, pentru a-și îndeplini obiectivele și toate provocările care vor apărea pe parcursul formării.

Sistemul Woodbadge este introdus pentru prima oară în organizația noastră și este în faza de pilotare. La nivel internațional, există câteva lucruri pe care sistemele Woodbadge le au în comun. Ele îmbină formarea teoretică cu învățarea experiențială și se concentrează pe dezvoltarea abilităților specifice cercetășești, cât și pe alte atitudini, cunoștințe și abilități care îi ajută în activitatea de lideri. Totodată, procesul de mentorat este o parte importantă în progresul personal al adulților.

,,Aștept cu nerăbdare să finalizăm procesul de preluare în e-learning, pentru a putea genera stagii mai dinamice, mai intense, mai eficiente și cu impact sporit pentru oamenii de la unitate.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.